|
INTERVIU cu Iosif Demian despre Cannes, Oscaruri si scoala romaneasca de film
Iulia Blaga
A studiat operatoria la IATC si, inainte de a emigra in Australia (inainte de 1989), a semnat imaginea unor filme-reper ca „Nunta de piatra” sau „Apa ca un bivol negru”. Cu „O lacrima de fata”, al carui regizor a fost, a fost selectionat la Cannes in 1981. Acum este unul dintre cei mai respectati profesori de operatorie din Australia. Printre studentii sai s-a numarat si Dion Beebe („Miami Vice”, „Collateral”, „Chicago”), distins cu Oscar pentru imaginea filmului „Memoriile unei gheise”. Din 1990 incoace Iosif Demian a revenit de multe ori in Romania, dar anul trecut motivul a fost unul special.
Iulia Blaga: Care a fost acest motiv?
Iosif Demian: Nu mai e niciun secret, au aflat si cei ce s-au bucurat c-am revenit, dar si cei care nu vad cu ochi buni dorinta mea de a face un film. M-am intors sa realizez un documentar legat de un alt film, important pentru mine: “Nunta de piatra” (n.red.- regia Mircea Veroiu si Dan Pita).
Acest documentar, care se intituleaza “Memoria de piatra” (si e produs de Fundatia Arte Vizuale), se vrea un dialog cu mine insumi, o incercare-eseu de a regasi urmele unui moment hotarator pentru multi din generatia noastra – realizarea filmelor “Nunta de piatra” si “Duhul aurului”. Ceva ne-a indemnat atunci sa ne oprim la Rosia Montana si ne-a legat destinele pentru totdeauna. Am hotarat sa ma reintorc la Rosia Montana ca sa caut acel “ceva”.
“La un moment dat m-am oprit in fata unei porti”
Iulia Blaga: Cum a decurs reintalnirea cu Rosia Montana?
Iosif Demian: Hoinarind pe ulitele Rosiei Montane, m-am pomenit cautand elementele de decor, detaliile adaugate caselor, ulitelor, de catre cei doi scenografi – Radu Boruzescu si Helmut Stürmer, la vremea filmarilor. Fara aceste detalii, fara echipa aceea de filmare misunand in jur si, mai ales, in absenta personajelor din film, m-am simtit foarte singur.
La un moment dat m-am oprit in fata unei porti. Localnicii imi ziceau ca poarta a devenit cu anii un loc de pelerinaj pentru tineri casatoriti din toate colturile lumii. Tinerii vin si se fotografiaza in fata portii, convinsi ca le va aduce noroc in viata.
Cei mai multi habar n-au ca prin fata aceleiasi porti, cu multi ani in urma, se filma trecerea unei mirese si a unui mire, cu tot alaiul dupa ei. Incercam sa suprapun imaginea de azi a portii peste cea din memoria mea. De la o fereastra cineva m-a apostrofat, sa nu-i filmam casa sau poarta. I-am amintit de filmarile de acum patru decenii, de nuntasii ce treceau prin fata casei si de aparatul care-i urmarea de pe un travelling neobisnuit de lung.
L-am intrebat daca isi mai aduce aminte cine era la aparat. In loc de raspuns, barbatul a disparut de la fereastra. Apoi poarta s-a deschis si l-am vazut repezindu-se la mine. M-a imbratisat si a inceput sa planga. Doar atata a ingaimat: “Tu esti, Demi?” apoi, la fel de neasteptat, a luat-o la fuga inapoi in casa. A revenit, de data asta mai calm, si mi-a intins o fotografie cu mine in spatele aparatului de filmat. Purta dedicatia mea catre el, Ferko – cum ii ziceam noi. Mi-a marturisit ca in toti acesti ani a tinut fotografia alaturi de icoanele de pe perete…
Au ramas putini la Rosia Montana si si mai putini dintre cei cu care ne-am cunoscut la filmari. in cei aproape 40 de ani scursi de atunci, multi au murit si foarte multi au plecat. Mi-a fost greu sa recunosc copiii de atunci, azi adulti in toata firea. Eu mi-i aminteam asa cum ii vazusem prin vizorul aparatului de filmat. Ei, insa, m-au recunoscut imediat. Apoi s-a dus vorba.
Am avut parte de cateva intalniri emotionante. Rosia Montana n-a incetat sa existe. Am avut, insa, sentimentul ca ma intalneam cu un condamnat, in noaptea dinaintea executiei.
Iulia Blaga: Acum 40 de ani v-ati gandit macar o data ca lucrati la un film memorabil?
Iosif Demian: Nimeni nu poate sa spuna: “Gata, acum facem o capodopera!” sau: “Hai sa facem un film de referinta!”. Ar fi pueril. Am dat atunci tot ce aveam mai bun in noi, mai valoros. A fost o mare sansa sa ne intalnim, regizori si scenografi, operator si rapsod (n.red.- Dorin Liviu Zaharia), si sa “vibram” pe aceeasi lungime de unda. Valoarea filmului s-a nascut din suma valorilor care au contribuit la realizarea lui, iar prietenia noastra a jucat rolul cel mai hotarator. Din pacate, o situatie similara nu ne-a mai fost data niciunuia dintre noi, niciodata de atunci.
“Rosia Montana e lasata sa moara”
Iulia Blaga: Cum vedeti faptul ca soarta Rosiei Montane e in aer?
Iosif Demian: Discutii s-au purtat tot timpul si se mai poarta. Din pacate, in tot acest rastimp Rosia Montana e lasata sa moara. E drept, au ramas doar doua tabere in disputa. Daca cei dintr-o tabara au cheltuit (si continua sa cheltuiasca) sume enorme ca sa-i mute pe localnici in alta parte, ceilalti n-au cheltuit nimic ca sa-i mute pe localnici inapoi la Rosia.
Iulia Blaga: Cand ati facut impreuna cu Dan Pita, Mircea Veroiu, Dinu Tanase &Co “Apa ca un bivol negru”, aveati constiinta faptului ca sunteti o generatie cinematografica? Va intreb si pentru ca nou val de acum e pus de unii in relatie cu valul din anii 70.
Iosif Demian: Criticii au fost aceia care ne-au coplesit cu aceste adjective. Simteau probabil nevoia sa marcheze o innoire in filmul romanesc, iar noi le-am dat ocazia. Talente au existat in Romania si vor exista mereu.
Cred ca aparitia unui nou val tine de o conjunctura favorabila. Aceste conjuncturi pot fi notate si notabile, insa nu pot fi comparate. As forta un exemplu: filmul “Avatar” a surclasat recordul incasarilor stabilit cu niste ani in urma de “Titanic”. Se face mult caz pe chestia asta dar, de fapt “se minte in favoarea adevarului”. A fost posibil deoarece, de la succesul “Titanicului” si pana azi, biletele de cinema s-au scumpit substantial. in realitate, recordul de spectatori tot “Titanicul” il detine.
Iulia Blaga: Daca n-ar fi fost comunismul, “valul vostru” ar fi fost mai consistent si mai durabil? Ati fost o generatie sacrificata?
Iosif Demian: Tot in comunism s-au facut si filmele poloneze, si cele rusesti, cehesti si unguresti. Se plangeau si cineastii unguri, rusi sau polonezi de dificultatile lor, numai ca cei care hotarau soarta filmelor lor aveau o alta sira a spinarii decat cei care hotarau la noi. Nu, nu cred ca am fost o generatie sacrificata, mai degraba una ghinionista. Sa nu uitam un alt amanunt: cinemaul este o arta subversiva. Comunismul i-a priit. Dovada: majoritatea filmelor de azi continua sa se adape tot din acele vremuri.
“Am plecat la Cannes cu un frac imprumutat din garderoba Buftei”
Iulia Blaga: In 1982, filmul regizat de Dumneavoastra, “O lacrima de fata”, rata la mustata Premiul “Caméra d’Or” la Cannes, unde va duseserati fara niciun ban, pentru ca statul nu dadea valuta in acest gen de deplasari. Ce amintiri aveti de pe Croazeta?
Iosif Demian: Am plecat la Cannes cu un frac imprumutat din garderoba Buftei. La festival am realizat ca fracul avea pe spate doua gauri si pete de vopsea rosie. Fusese folosit in filmele cu comisarul Miclovan ale lui Sergiu Nicolaescu. N-am avut de ales, l-am imbracat asa cum era. Pe scarile ce urcau spre palatul festivalului, cineva m-a batut pe umar si mi-a zambit admirativ (din cauza fracului). Era Charles Aznavour. La Cannes m-am simtit umilit si fericit in aceeasi masura. Cum la vremea aceea nu ma gandeam sa raman in Occident, castigand si revenind in tara, premiul n-ar fi insemnat, profesional vorbind, mare lucru. De fapt, prezenta mea si a filmului in Selectia Oficiala, precum si sansa de a castiga n-au fost nici macar mentionate de media sau de vreuna dintre publicatiile romanesti ale vremii.
Iulia Blaga: De ce?
Iosif Demian: N-a existat un motiv anume. Cei in masura s-o faca, intrebati ulterior, s-au mirat si au ridicat din umeri. M-a durut mai rau faptul ca celui care venise din partea festivalului sa faca selectia pentru editia urmatoare i s-a ascuns ca aveam terminat un alt film de-al meu, “Baloane de curcubeu”. Sa mai adaug faptul ca atunci, conform regulamentului festivalului, facand parte din Selectia Oficiala a unui an, erai automat invitat sa participi in anul urmator?
“Studentii romani sunt mai bine pregatiti decat australienii”
Iulia Blaga: Va invit sa vorbim si despre viata Dumneavoastra de la antipozi. Ati emigrat cu familia in anii 80 si predati imagine de film la Sydney. Mi-ati spus ca sunteti curtat acum de trei scoli de film. V-a fost greu sa va impuneti?
Iosif Demian: Am facut multe in acesti ani. in Australia m-am bucurat de un respect deosebit inca din prima zi. Au contat enorm experienta si expertiza profesionala cu care veneam. Tot ce stiam invatasem de nevoie in anii debutului, dar avusesem si sansa unor profesori de exceptie. A trebuit sa plec ca sa apreciez scoala romaneasca la adevarata ei valoare.
“Pe studentii romani i-am simtit abatuti, fara entuziasm, dezbinati”
Iosif Demian: La mai putin de un an de cand am ajuns in Australia deveneam seful catedrei de imagine de la scoala nationala australiana de film. Fostii mei studenti si-au castigat consacrarea. Dintre ei, Dion Beebe are deja un Oscar (pentru “Memoriile unei gheise”) si a lucrat anul trecut la un film de referinta, “Nine”, iar Warwick Thornton a castigat cu “Samson and Delilah” Caméra d’Or la Cannes, in 2009.
Pentru ca traim febra Oscarurilor 2010, o sa amintesc faptul ca la fiecare inceput de an ii pun pe noii mei studenti sa-si scrie “speech”-ul de multumire pentru seara cand, in viitorul lor profesional, vor castiga poate pretiosul trofeu. Sigur, multi se fastacesc, se amuza, altii o fac cu seriozitate.
Dion Beebe, tin minte, i-a adus multumiri mamei sale si, culmea, a facut-o la fel si cand a primit trofeul pentru “Memoirs of a Geisha”. De fapt, la vremea studentiei Dion nu era cu nimic mai special decat ceilalti, as zice din contra. Era tenace si docil in acelasi timp.
Iulai Blaga: Adica studentii Dumneavoastra sunt mai buni decat cei din Romania?
Iosif Demian: Am sa va surprind: profesional, studentii romani sunt mult mai bine pregatiti. In schimb, cu cateva exceptii, pe romani i-am simtit abatuti, fara entuziasm, dezbinati. Sper sa fi fost doar o impresie de moment. Daca ai talent si har, azi poti avea aceleasi sanse, nu mai conteaza unde te-ai nascut.
Iulia Blaga: Cinematografia romana bubuie si la antipozi?
Iosif Demian: N-as zice. Sydney nu are nici macar o cinemateca. Exista, in schimb, o retea de sali de cinema cu diferite profiluri. Australia ramane o ”colonie culturala” americana. Sa vezi filme europene, de exemplu, trebuie sa cauti mult. Trebuie sa cauti si mai mult ca sa dai de un film romanesc. Din pacate, asta e soarta filmelor care vor “sa ofere” ceva deosebit, indiferent de unde ar veni.
Iulia Blaga: Revenind in fiecare an in Romania, cum percepeti schimbarile?
Iosif Demian: Multe se schimba in bine dar, din pacate, democratia si prosperitatea sunt prost intelese. Culoarea balcanica e mult mai pronuntata. Am simtit o anume promiscuitate profesionala, mi s-au povestit multe despre o stare generala de coruptie.
Mizeria, acolo unde mai exista, e rezultatul unor asemenea stari. incercand sa fac film, am realizat ca cenzura continua sa existe si ca e mult mai eficace. Pe vremuri, cenzura era motivata de ideologia vremii, cea comunista. Azi, ea e dictata de interese de grup, de vanitati si de orgolii.
Fiind nascut la Oradea, Bucurestiul a insemnat primul meu exil. in Australia, eu si familia mea am trait si muncit cea mai lunga perioada a vietilor noastre. Cand pleci, iei cu tine locul care ti-a dat viata si te-a format. si cu cat pleci mai departe cu atat apreciezi mai mult tot ce ai lasat in urma ta.
Oscar – pronosticurile lui Iosif Demian
Iosif Demian:
• Face senzatie si va conta la voturi faptul ca James Cameron se afla in competitie cu fosta lui nevasta.
• Referitor la Oscaruri am si eu teoria mea. Vedem, de pilda, la televizor reclama unui ceai minune: daca-l bei, slabesti 12kg intr-o saptamana. stim ca reclama e mincinoasa, dar o acceptam ca pe un lucru firesc. La fel, politicienii promit, noi stim ca mint si totusi ii votam.
• Despre Oscar credem ca voturile filmelor castigatoare sunt date de majoritatea celor peste 3.700 de membri ai Academiei Americane care, cu totii, au vazut toate filmele. Stim ca nu-i adevarat, nu ne supara manipularile din culise si, in final, confundam statueta cu valoarea absoluta.
• Pentru mine Oscarul e o loterie, iar acum, cu 10 nominalizari, loteria e si mai mare. Numai cine nu joaca nu poate castiga.
Iata “numerele” mele castigatoare:
• Best Picture: “Avatar” (pentru ca se premiaza jucaria – efectele 3D si nu valoarea absoluta a operei cinematografice. Oare cand va figura printre nominalizari si un film din sectiunea foreign-language films?)
• Best Director: Kathryn Bigelow (pentru ca filmul nu e rau de loc si pentru ca ea e fosta sotie a lui Cameron)
• Best Actor: Jeff Bridges (il votezi chiar si dupa cum arata, chiar daca-l vezi trecand strada)
• Best Actress: Sandra Bullock (nici macar nu e nevoie s-o vezi trecand strada)
• Celelalte statuete se pot da prin tragere la sorti. Daca e loterie, loterie sa fie…
A studiat operatoria la IATC si, inainte de a emigra in Australia (inainte de 1989), a semnat imaginea unor filme-reper ca „Nunta de piatra” sau „Apa ca un bivol negru”. Cu „O lacrima de fata”, al carui regizor a fost, a fost selectionat la Cannes in 1981. Acum este unul dintre cei mai respectati profesori de operatorie din Australia. Printre studentii sai s-a numarat si Dion Beebe („Miami Vice”, „Collateral”, „Chicago”), distins cu Oscar pentru imaginea filmului „Memoriile unei gheise”. Din 1990 incoace Iosif Demian a revenit de multe ori in Romania, dar anul trecut motivul a fost unul special.
|
